Grupul de iniţiativă* alcătuit din ONG-uri și societăți comerciale din Municipiul Cȃmpina, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina, Floricon Salub și Ocolul Silvic organizează proiectul  #9nepasaImpreuna pentru ”CÂMPINA CURATĂ”, activități și acțiuni de protejare a mediului înconjurător, cu scopul de reducere a poluării și de încurajarea activismului civic.

Principalele activități de ecologizare se vor desfășura după următorul calendar: 24 aprilie 2021, 15 mai 2021, 5 iunie 2021 și 3 iulie 2021 (programul activităților poate suporta modificări în funcție de contextul pandemic).

În acest sens, vă invităm să fiți alături noi, în ziua de 24 aprilie 2021, începând cu ora 9:30, cu voluntari ai instituției dumneavoastră, la activități de ecologizare, igienizare și colectare a deșeurilor de pe raza municipiului Câmpina. În funcție de numărul de persoane înscrise, vom anunța zonele ce vor fi ecologizate și punctele de întâlnire.

În data de 24 aprilie 2021, se pot efectua următoarele activități:

  • asigurarea curățeniei pe terenurile și locurile de depozitare aflate în proprietate, precum și pe căile de acces;
  • depozitarea corespunzătoare a reziduurilor menajere, industriale, agricole, materiale refolosibile, numai în locurile special amenajate;
  • menținerea curățeniei spațiilor verzi, a trotuarelor, a părții carosabile, a locurilor publice și a locurilor de parcare pe care le folosiți;
  • respectarea reglementărilor locale pentru asigurarea igienei publice și curățeniei în localitate;
  • curățenia și întreținerea șanțurilor, rigolelor și podețelor aferente proprietății;
  • participarea cu voluntari, împreună cu reprezentanți ai grupului de inițiativă, la acțiuni de ecologizare a unor zone din împrejurimile municipiului.

Pentru comunicarea numărului de voluntari participanți la activitățile de ecologizare din institutia dumneavoastră, puteți completa următorul Formular Google sau puteți descărca următorul Document Word în care să completați datele aferente voluntarilor din instituția dumneavoastră cu rugămintea de a-l transmite până la data de 17 aprilie la adresa de email: campinacurata@gmail.com.

În același timp, pregătim pentru cadrele didactice din Câmpina activități de aplicat la clasă în perioada mai – iunie 2021 și concursul “Câmpina reciclează creativ”. Prezentăm aceste materiale în data de 15 aprilie, între orele 11:00-13:00, online pe Google meets. Participarea se poate face accesând următorul link: meet.google.com/emc-reug-udy.

Un profesor, un părinte, un elev la fiecare activitate de ecologizare! Ne vedem pe 24 aprilie (și apoi pe 15 mai, pe 5 iunie și pe 3 iulie)! “Ești pregătit? Noi da. Noi ne implicăm! Implică-te și tu!”

Vă mulțumim că ne sunteți alături.

Cu stimă,
Promotorii #9nePASĂ.Câmpina Curată

Skip to content